Skip to content (Press Enter)
Ingrediente crochete de dovleac
- 250 g pulpa de dovleac
- 200 g cartofi
- 3 oua
- 3 linguri cu parmezan/cascaval ras
- pesmet
- patrunjel
- sare
- piper
- faina
- ulei
Mod preparare crochete de dovleac cu parmezan
- Punem cartofii la fiert in apa cu sare si acoperim oala cu un capac. Ii lasam pe foc 20 de minute, ii scoatem si ii asezam pe un fund de lemn.
- Dupa ce s-au racit, ii curatam de coaja si ii taiem in bucati mici.
- Curatam coaja dovleacului si taiem pulpa in bucati mici, pe care le coacem la abur vreme de 15 minute.
- Dupa ce sunt complet patrunse, le scoatem din cratita si le lasam sa se raceasca.
- Intr-un vas de plastic, amestecam bucatile de dovleac si cartof si le zdrobim cu un tel sau o furculita pana ce obtinem un piure fin.
- Adaugam peste piure un ou, parmezanul ras, sare, piper, patrunjel tocat marunt, dupa gust, si 3-4 linguri cu pesmet.
- Adaugam pesmet pana cand compozitia pentru crochete devine compacta.
- Intr-o farfurie, batem cu furculita celelalte doua oua.
- Punem faina si pesmet in alte doua farfurii.
- Cu mana umeda, formam crochete de marimea unei nuci, pe care le trecem prin faina, ou, pesmet.
- Le prajim in baie de ulei pana ce se rumenesc si capata o culoare aurie.
- Se servesc calde sau reci.